Românii dau peste nas rușilor, suntem o forță energetică: dacă închid robinetul de gaz, ne doare „la bascheți”
Pe măsură ce trece timpul și ne apropiem de toamnă, se acumulează temerile pe plan european cu privire la faptul că rușii ar putea stopa complet livrările de energie în sezonul rece. Dacă se va întâmpla acest lucru, România va fi una dintre țările norocoase, având o dependență foarte redusă față de importurile de la Moscova.
Avem noi multe lipsuri, dar se pare că în privința energiei stăm destul de bine. Suntem printre țările care se pot mândri cu o dependență foarte redusă de importurile de energie din Rusia, iar acest lucru ne pune la adăpost în cazul în care rușii vor decide să lase Europa fără gaz natural în sezonul rece.
O analiză recent efectuată de compania de investiții bancare și servicii financiare UBS vorbește despre faptul că doar câteva state europene se pot mândri cu faptul că nu depind mult de importul de gaze de la Moscova. Pe lângă noi, se mai află și Grecia, dar și Polonia. Conform analizei, noi, polonezii și grecii ne acoperim în cea mai mare parte necesarul de gaz din alte surse și doar un procent foarte mic, de 7-9% vine din Rusia.
România, o forță în regiune. De-abia acum se vede cât de bogată e această țară, de la natură
Analiștii spun că, având o dependență atât de mică de Rusia, avem o puternică capacitate de a găsi alte surse de aprovizionare. Cantitatea care trebuie înlocuită e mică, deci șansele să reușim să o acoperim fără ajutorul rușilor este foarte mare, dar nu același lucru se întâmplă în restul țărilor din regiune. Alții sunt foarte dependenți de gazul de la Moscova și pe măsură ce sunt mai dependenți, pe atât de greu le va fi să facă față scenariului în care se închide definitiv robinetul, în iarnă.
Cea mai dependentă țară de gazul rusesc ar fi Ungaria, conform UBS, care a analizat situația din Europa Centrală. Ungurii acoperă necesarul de consum în cea mai mare parte datorită importurilor din Rusia. 27% din consumul intern ungar de energie vine de la Moscova.
Și Cehia depinde în bună parte de gazul rusesc, aici 18% din consumul intern e asigurat astfel, mai relevă datele analizei UBS.